nedefinit

Si cand ma pregateam sa scriu un blog despre cat de mult imi doream sa ma tratez de misandrie, panaceul in care credeam a expirat.
Bine ca mi te declari indragostit. Ma intreb la ce ne mai ajuta, cand imi repeti datele gandirii tale in mod circular si cred ca te zbati sa ma schimbi si pe mine. Eu vreau sa cred in povesti cu zane in care printul nu minte si poate sa o faca fericita. Si tu poti sa inveti macar.

Things change

Mai devreme eram fascinata de puterea periutei electrice de dinti. Tips: tine-ti periuta strans intre dinti; relaxati-va in timp ce simtiti cum creierul primeste vibratiile. Acum, la ce ma gandeam eu in timpul vibe-ului "pozitiv"? Ca imi doresc o lobotomie, pentru toate hibele creierului meu. Fara ele mi-ar fi mai usor sa fac lucrurile mai simple si mai bune. In orice rau exista ceva bun after all. Problema mea e viteza, ma misc mai repede si decat vorbesc! (lumea spune ca vorbesc foarte repede, textul cu "acest medicament se poate elibera fara prescriptie medicala" este rugaciune pentru mine) Dar cum ma misc eu? Miscare rectilinie si uniforma...din interior spre exterior. Adica explodez, iar unda de soc se propaga foarte greu pana afara, astfel incat atunci cand ajunge la tine...tu crezi ca eu de fapt nu am nimic. Imi place teatrul, dar nu si in viata. De ce am inceput postarea cu periuta mea de dinti? Pai e simplu, totul a pornit de la cealalta periuta de dinti, tot a mea, dar care e la tine. Eh, periuta aia de dinti (mi te imaginez) iti da fiori. Nu..nu vorbim fizic de ranjetul perilor ei la persoana ta ci de metafora prezentei ei acolo. Nu-ti plac lucrurile care te leaga de mine si in general...care te leaga. Nu te judec, te descopar. Si cu cat te cunosc mai bine, cu atat te indepartezi mai tare. E ciudat ca cineva sa te cunoasca atat de bine...desi te stie de atat de putin timp. Gandul asta ti-a dat fiori la inceput, acum te lasa rece. Tu nu poti accepta intuitia mea, de ce eu ma panichez din senin cand totul e asa de bine. E mai usor sa imi repeti ca sunt "razna" decat sa incerci sa ma intelegi cum gandesc

M-am intors de unde am plecat mereu: de ce oblig *daca as putea* oamenii sa gandeasca si sa actioneze ca mine? Haidem sa traim independenti, fara sa oferim ceva, fara sa asteptam ceva. E mai safe. E gandire de criza, altfel spus sa nu gandim prea mult ci sa traim de azi pe maine. Asa-i cu dragostea. Calc peste mine si adopt bugetul tau de austeritate. De dragul tau.

Revelatie

In noaptea asta m-au apucat intrebarile: ce simt, ce vreau si cat de importanta sunt in lumea asta atat de mare. Pret de cateva secunde m-am simtit inutila. E enorm de mult la cat de scurta e viata. Cat de pregatita sunt sa devin importanta pentru altcineva si cat de dispusa sunt sa imi asum o dependenta de cineva. Vorbesc la prezent, ea exista. Dar mi se pare atat de inutila in raport cu marile filme ale vietii mele, incat nu stiu de ce am intrat in povestea asta. Noaptea e un sfetnic bun, trag o sedinta de consiliere psihologica in somn si revin maine cu ganduri mai bune.

Un nou inceput

Propunerea de a scrie pe un nou blog a venit intr-un moment perfect, cand aniversam de mai bine de un an nevoia de face si altceva in viata mea. Cand ma uit in urma, nu pot sa ma plang de ce am realizat. Dar tanjesc dupa mai multa implinire. Ma vad intr-un studio de radio cu publicul meu fidel la celalalt capat al undei si...ma vad scriind cu placere. Scriu de cand ma stiu; pe la varsta de 10 ani eram redactor la propria mea revista, cu poze decupate din ilustrate si articole scrise sarguincios din flerul jurnalistei ce aveam sa devin, chiar cu cativa ani inainte de a trece pragul FJSC. Am poezii superbe si lucrari insprirate de Primavara neagra a lui Miller, apreciate in cenaclurile scolii. Am scris in redactia stirilor desi aveam numai 17 ani. Am impartasit din sentimentele mele de adolescenta, bloggerilor de pe yahoo (atunci cand exista yahoo 360, cine mai stie). Colegii din Antena si prietenii ma citeau cu placere. Apoi am facut o pauza, de cativa ani. Mi-am dat seama ca pot sa scriu doar cand mi-e rau si cand mi-e foarte bine. Probabil ca echilibrul interior din ultimii ani m-a indepartat de prima mea dragoste. Imi e clar acum ca scrisul sunt eu si impreuna ne e cel mai bine.
De asta am venit pe Feminis, pot sa va fac sa ma placeti. O sa cunoasteti multe parti din mine, dar niciodata intregul...pentru ca nici eu nu-l stiu.
Desi cerusem o 'tema' pentru prima mea postare (nu din teama de esec ci din nevoia de siguranta), tind sa cred ca m-am descurcat destul de bine. Multumesc celor care citesc si vor continua sa o faca.

Termen nedeterminat

Toate povestile incep cu "a fost odata ca niciodata". La noi deja nu mai stiu unde a fost inceputul, dar iti marturisesc ca nu m-am mai simtit asa niciodata. Eu de fapt (in aroganta mea) urasc inceputurile, cand trebuia sa ii cunosti rudele si prietenii si afli mereu lucruri noi despre 'el'- adeseori rele. La noi ( e a doua oara cand folosesc apelativul asta, deja) e diferit. Tu chiar imi dai siguranta aia pe care nu mi-o garantai nici cu tableta din torpedou (it's still there). Lucrurile nu se schimba dar noi ne transformam. De la o zi la alta crestem, ne descoperim, ne bucuram. Vezi ce sigura pe mine sunt la acest plural? Eu nici pe mine insami nu sunt sigura, dar cand e vorba de noi si de tot ce inseamna lumea noastra- avem de departe un bun tangibil. Si ce daca 'actuala' nu ti-a zis ca te iubeste? Fa-ma sa simt si am sa ti-o arat in fiecare clipa. Incepe sa nu-mi mai fie frica...doar au trecut atatia ani, cum zicem noi. Tu poate ca nu ai acceptat lucrurile atat de senin ca mine, poate ai mai da inapoi.
Eu sunt fericita doar pentru ca ai aparut.